NEINFRANTII

- legenda continua


CHIFTELUŢA SE ÎNTOARCE

Distribuiţi
avatar
misodor

Mesaje : 85
Data de inscriere : 10/11/2009
Varsta : 48
Localizare : São Carlos/SP/Brasil

CHIFTELUŢA SE ÎNTOARCE

Mesaj  misodor la data de Mier Mar 06, 2013 9:58 pm

"A-nceput de ieri să papă, câte-un Schengen... Şi am stat. Pe Chaves l-au rezolvat. În apus, nea Sam se roagă la Mos..."

Nu se potriveşte? Lasă că ne-o potrivesc ei...

Până una alta, s-a lăsat cu colivă şi cu abdicări. Sâc, acum nu avem nici noi papa, dar nici voi. I-au tăiat macaroana! Bine că nu s-a lăsat cu tir turcesc prin Curtea Vaticanului, omul cu mitra a coborât, din tramvaiul numit dorinţă, la prima... vorba lui Bibanul "... şi mai era şi loc la fereastră!". Dar nu mai contează. Acum, discipolii lui Richelieu şi ai lui Mazarin nu reuşesc să cadă la un compromis şi să aleagă alt pontif. Ar fi şi greu, la fel ca şi Eminenţele Cenuşii din istorie, în general tuturor le place să facă treaba pe din dos.
În altă ordine de idei, rezolvară şi dosarul Hugo... nu, nu a lui Victor, ăla a scris Mizerabilii, vorbesc de Hugo de la Venezuela, care a pus cartea amintită în practică, la scală naţională. Vrabia dactilografă, nea Nicu Maduru a făcut o mică gafă... înainte ca tătucul Chavez să dea în primire a aruncat bomba... şi SUA ... îşi pierde... n-am găsit altă rimă!
Deci, ce ne zice, domnul Nicolas Maduro, să-ncremenesc!!! Că cică, al dreacu amerecan, l-a umplut de tumori pe şeful ăl mare, că nici avansata medicină arboricolă cubaneză nu i-a găsit citostaticul adecvat. Dar cum este posibil aşa ceva, stimaţi concetăţeni? Să nu degenerăm - maladia cu pricina nu este contagioasă, cel puţin aşa ştiam noi, cei din linia I. Sau, depinde de facultăţi, (vorba lui Victor al lui Bălosu). Ori, poate Niculae Maduro ăsta nu are toate facultăţile... Logic, paranoia mea şi a altor specialişti îşi spune cuvântul, şi, ca nişte buni români cu mania conspiraţiei ce suntem ne punem geniala întrebare: "... dar dacă???"
Păi nu aceeaşi băieţei cuminţi şi democraţi i-au pus-o scurt lui nea Arafat, răutatea aia?

    Acum este: Joi Oct 19, 2017 5:33 am