NEINFRANTII

- legenda continua


Religii si psihic uman

Distribuiţi
avatar
Moira
********
********

Mesaje : 14
Data de inscriere : 06/11/2009

Religii si psihic uman

Mesaj  Moira la data de Mar Ian 12, 2010 12:40 pm

Zei vechi, zei noi si spirit uman


Europa datorează mult mitologiei, de la care a moştenit spiritualitatea păgânismului şi chiar şi numele. Timpul şi istoria, spaţiul şi geografia europenilor păstrează rezonanţele unui trecut fabulos, regăsit în toponimii (mai mult sau mai puţin supuse unei re-botezări condiţionate istorico-politic), consevând nume şi legende sub haloul miturilor, care refac urzeli de adevăruri primordiale.

Sărbătorile noastre, abia creştinate, sunt o reminiscenţă, o prelungire a vechilor tradiţii în care se regăsesc bucuriile serbate primăvara şi toamna, ca slăvire a reînvierii şi fertilităţii, lustraţiile benefice de la „izvoare tămăduitoare” sau, şi mai mult, ceremoniile funerare oficiate în memoria eroilor sau reculegerea din ziua dedicată morţilor.

Civilizaţia unui popor (şi putem vorbi de un popor „european” într-un plan mitologic) se manifestă şi prin progresul spiritualităţii sale, prin profunzimea şi rigoarea eticii pe care o propune, prin forţa tradiţiilor concretizabile în instituţii vizibile şi invizibile. Se manifestă, de asemenea, prin continuitatea originalităţii şi coerenţei creaţiei în raport cu noile religii „revelate”, suprapuse pe fondul iniţial.

În noua lume modelată şi mediatizată de profeţi care se prevalau de un strămoş tutelar, ne-european, numit Avraam, credinciosului i se cerea şi i se mai cere încă să accepte revelaţia venită de altundeva, în bloc şi fără rezervă; trebuie credinţă, iar devoţiunile trebuie rezervate unui zeu unic, care ordonă şi interzice, răsplăteşte şi pedepseşte, sub ameninţarea de a te considera eretic, necredincios, renegat. Laicizat, dar procedând în acelaşi spirit, cel ce nu aderă la vulgata comună este considerat deviaţionist, reacţionar, nebun sau asocial, cu alte cuvinte, un duşman al umanităţii.

Trebuie să admitem evidenţa: păgânismul oferea o altă libertate de gândire, dificilă de conceput chiar în zilele noastre. Nu apela la o revelaţie a misterelor abstracte, comunicate de un zeu radical diferit de această lume, ci la interpretarea manifestărilor divine în mediul înconjurător şi, în general, în universul în care se putea discerne o anumită ordine, anumite legităţi şi forţe: cosmosul grecilor, Asha iranienilor, Rita indienilor vedici, ritus-ul latinilor etc. Asemenea manifestări erau transmise, în lipsa altei forme de explicaţie sau în spiritul accesului restrictiv al membrilor spiritualizaţi ai comunităţii (vraci, şamani, druizi etc.), prin alegorii, metafore, omologii, simboluri, legende, care glorificau divinul şi sacrul în manifestările lor nenumărate, căci pentru păgânism multiplicitatea era necesară realizării unităţii, concepută ca resorbţie sau reintegrare.

Conform principiilor corespondenţelor multiple, exista un zeu pentru orice, principiu pe care biserica creştină a Evului Mediu a fost nevoită să îl reia, prin sfinţii patroni, minus poezia şi grandoarea, pentru că nu erau considerate ca aparţinând acestei lumi.
Relicvele, osemintele, apocrife adesea, au înlocuit reprezentările fermecătoare ale zeiţelor suverane şi ale zeilor maiestuoşi. Cultul cadavrului şi al mizeriei fizice a luat cultul exaltării vieţii, pentru că, în noua manieră, lucrurile divine erau mai bine înfăţişate prin trupuri grosolane şi mizerabile decât prin corpuri nobile, deoarece cuvântului noului zeu nu putea fi decât străin vieţii, perfect şi executoriu.

Drama lumii antice şi medievale europene a constituit-o abandonarea progresivă a divinităţilor sale manifestate la sursa sacrului, care conferiseră timp de milenii grandoare civilizaţiilor, pentru o teologie şi culte revelate şi exclusiviste ce s-au pierdut în gândire, în favoarea unor tendinţe dualiste. Ontologic, mai întâi, cu distinţia fundamentală a celor două fiinţe: o fiinţă creată, imperfectă şi o fiinţă necreată, numită Yahve sau Dumnezeu, considerată perfectă, deşi, contradictoriu, îngloba o serie de trăsături umane. Acest dualism fundamental şi contradictoriu a validat o serie de dualisme care au afectat toate domeniile: intelectual, cosmologic, etic, exisetnţial, îmbinate de o teologie sistematică. Începând cu acest moment, corpul s-a separat de spirit, mintea de pulsiuni, obiectul de subiect, efectul de cauză, binele de rău, adevărul de frumos, natura de cultură, umanul de biosferă. O asemenea bulversare nu fusese concepută pentru şi prin intermediul mentalităţii europene, nici pentru expresia spiritualităţii sale, fondate iniţial pe noţiunea de armonie.

Creştinismul a instaurat în Christ practica metonimiei absolute, Christ care, prin sacrificiul său făcut odată pentru totdeauna, a eliminat întrebările fundamentale, fiindcă devenea inutil să mai cauţi. Atunci, omul nu a mai admirat realizările divine în sine şi în jurul său, nu şi-a mai exprimat contemplarea frumuseţii şi creaţia ei, ci s-a întors asupra lui însuşi în obsesia păcatului şi a fricii de infern; nu s-a mai preocupat de vigoarea trupului său şi de dezvoltarea creativităţii şi a inteligenţei sale, ci doar de salvarea post-mortem a unui suflet firav şi slăbit, redus la starea de registru de conturi. Nu mai era nimic de înţeles, era îndeajuns să crezi orbeşte şi să nu mai cauţi. Abandonându-se astfel, oamenii renunţau să-şi mai caute şi controleze tarele şi problemele. Se încredinţau marilor fenomene colective, războaie, revoluţii, violenţă, adică pulsiunilor celor mai profund ascunse, pe care le ocultau sub numele de Dumnezeu, pentru a-şi fixa destinul. Eroii de altădată, glorificaţi pentru isprăvile lor cu valoare iniţiatică, au făcut loc sfinţilor patroni afundaţi în rugăciuni şi impregnaţi de virtuţile lor sterile.

Consecinţele pentru societăţile creştinomorfe au fost considerabile: prin inaniţia vieţii psihice, prin distrugerea legăturilor ierarhice, conducând la masificare, prin înlocuirea lor cu legături orizontale şi comercializate, prin slăbirea instituţiilor şi a corpurilor sociale intermediare, prin multiplicarea reglementărilor, prin generalizarea ideii de excludere, aceste societăţi au devenit totalitare. Totalitarism manifestat prin ură faţă de lume şi faţă de sine, până la opacizare progresivă, manipulând dorinţa şi violenţa, speranţa şi frica, inclusiv în remediile şi eliberările de tare, de exemplu, iubirea universală ca soluţie existenţială a dualismului sau virtuţile teologice – credinţă, milostenie – ca practică de aservire la o credinţă instituţionalizată.

Astăzi, simbolismul a devenit inconştient. Apare în vis sau în bolile psihice. Dogmatismul şi sofisticarea crescândă a limbii (în accepţiunea mistificării de sensuri şi nu de perfecţionare) au fabricat acea parte monstruoasă şi periculoasă a inconştientului, periculoasă pentru că este disociată, delimitată, refulată, diabolizată şi nu reapare decât în momentele de criză, atât la nivel individual şi familial (boli degenerative, psihosomatice, nevroze, psihoze etc.), cât şi la nivel colectiv (războaie ideologice, totale şi de exterminare etc.).

Vechii zei, informaţiile din vechile ştiinţe înghiţite de religii încifrate în legende şi ritualurile de închinare sau solicitare a ajutorului divin sau de folosire a unor energii neutre s-au ascuns în oameni, în inconştientul profund. Activarea unei părţi a acestuia poate conduce, în funcţie de personalitate şi de capacităţile sale de menţinere a echilibrului şi de descoperire a unei căi de comunicare între nivelurile psihismului, fie la conflicte şi suferinţe psihice individuale, la „lovirea” inconştientă a descendenţilor închinătorilor la zei străini sau duşmani strămoşilor proprii, fie la declanşarea unor capacităţi care depăşesc explicaţiile logicii simpliste şi raţionalităţii impuse de religie. Ultima situaţie reprezintă caz de excepţie, majoritatea trezirilor de amintiri ancestrale prin semne străvechi legând omul de un trecut contrazis de conştiinţa sa modernă.

Mai mult, nu există nicio garanţie că denumirile, faptele, evenimentele şi datele intens vehiculate sunt cele reale, existând dintotdeauna practicile demonizării zeilor populaţiilor învinse, acuzării străbunilor altor populaţii, culpabilizării urmaşilor „îngerilor rebeli”, „furtului de viaţă, putere şi inspiraţie” de la alte grupuri, prin luarea numelor de zei a populaţiilor temute, în scopuri pragmatice, economico – politice.


Vezi şi:
Kernbach, Victor: Miturile esenţiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978
Dicţionarul de mitologie generală, Editura Albatros, 1983
Universul mitic al românilor, Editura Ştiinţifică, 1994

Vertemont, Jean, Dictionar al mitologiilor indo-europene, Editura Amarcord, 2000.
şi altele.

    Acum este: Mar Oct 17, 2017 5:50 am