NEINFRANTII

- legenda continua


CREATORII SI DAUNATORII - Editorial la zi partea I-a

Distribuiţi

Sondaj

Credeti ca avem o administratie de stat de tip Creator sau Daunator

[ 0 ]
0% [0%] 
[ 3 ]
100% [100%] 
[ 0 ]
0% [0%] 
[ 0 ]
0% [0%] 

Total voturi: 3
avatar
octasim
********
********

Mesaje : 238
Data de inscriere : 30/10/2009
Varsta : 113
Localizare : Bucuresti
13052010

CREATORII SI DAUNATORII - Editorial la zi partea I-a

Mesaj  octasim

CREATORII si DAUNATORII
(editorial la zi - partea I-a)
.
Bunicul mi-a spus intr-o zi:
- Baiete, orice vietate pe acest Pamant isi are rostul ei... Nimic nu e intamplator. Doar oamenii nu inteleg lucrul asta si cred ca pot schimba ceva din oranduirea asta universala.
- Cum asa ?
- Simplu! Totul este o creatie a lui Dumnezeu in care ne straduim sa facem ceea ce trebuie pentru a exista, pentru a merge inainte si a progresa. Numai ca unele vietati nu inteleg existenta decat prin distrugerea a ceea ce fac altii pentru o viata mai buna. Intre oameni, ca si intre animale si alte vietati, vei intalni CREATORII – cei care construiesc, care aduc ceva nou pe acest drum al vietii si DAUNATORII – cei care distrug sau infraneaza mersul inainte al vietii, cei care-si inchipuie ca pot pune stavila cursului vietii si vointei divine.
Pe cei dintai sa-i respecti totdeauna si sa te alaturi lor, pe ceilalti sa-i inlaturi, sa stai departe de ei !
Cata dreptate avea bunicul meu ! O intelepciune venita din vremurile de demult, exprimata simplu, cinstit, direct.
................
Progresul intr-o societate este dictat de forta vietii ce salasuieste in sufletul fiecaruia din noi. Ne bucuram de frumosul naturii, de creatia semenilor nostri, de viata tihnita langa familie sau de succesul vlastrelor tinere care-si incep viata... Grijim ca totul sa fie asa cum trebuie pentru ca in urma noastra sa ramana ceva, sa spunem ca nu am trait degeaba, ca am realizat macar o parte din acest dar primit – viata.
Numai ca o societate inseamna ceva mai mult... inseamna comunitate de interese, organizare, limba si traditii comune, inseamna ca acolo, in fruntea noastra se afla cei mai destoinici oameni, cei care vegheaza si ajuta ca acest progres, aceasta dezvoltare continua sa nu fie umbrita de distrugere si regres, sa nu fie stopata de incultura si mediocritate, sa nu fie deturnata pe cai gresite de tendinte mistice, razboinice sau de dorinta de acaparare a bunului ce nu-ti apartine.
- Poti avea parte de CREATORI, acolo, in fruntea obstii, in fruntea statului... si atunci societatea se dezvolta, progreseaza, satul devine comuna, apoi oras, iar uniunea de triburi se transforma in popor, apoi in natiune, sau poti avea parte de DAUNATORI, acolo in fruntea obstii, in fruntea statului – si atunci populatia este macinata de boli si incultura, de ignoranta si misticism, de tensiuni sociale si saracie, iar natia isi pierde substanta vitala a coeziunii sociale, se transforma intr-o multime framantata de interese marunte, de grup, se transforma intr-o unealta directa sau indirecta a dezvoltarii intereselor altora, se transforma intr-o masa de manevra a intereselor altor state, pierzand din energie si din viata in conflicte care nu-i apartin, in directiile divergente ale intereselor straine.
De fapt asta diferentiaza o natiune puternica de una slaba – caracterul de CREATOR sau DAUNATOR al grupului de oameni care administreaza tara la un moment dat, caracterul de CREATOR sau DAUNATOR al Statului.
- In zilele noastre sub masca „separarii puterilor din stat” se dezvolta linistit o administratie care nu stie – de 20 de ani incoace – decat sa inventeze si sa colecteze taxe ... Statul Perceptor de Taxe. Nimic constructiv, nimic care sa arate macar o directie de progres, nimic care sa imprime o dezvotare armonioasa a societatii, nimic care sa continuie o traditie milenara – doar colectarea din ce in ce mai abuziva de taxe pentru consumul si satisfacerea luxului unui aparat administrativ independent de natiunea careia ii apartine. Un proiect eminamente consumatorist fara valoare progresista. O structura obedienta carenu stie decat sa-si asupreasca propriul popor pentru a-si pastra privilegiile cumparate la porti straine asa cum era odata „inchinarea” spre Inalta Poarta Otomana.

- Statul Perceptor de Taxe nu are grija de sanatatea natiunii pe care o administreaza – el doar cheltuie sume imense pe achizitionarea de medicamente ... dupa ce semnalele de alarma au aparut. Grija pentru sanatate publica, pentru eradicarea unor centre de raspandire a bolilor (caini vgabonzi, gunoaie stradale, cersetori, controlul alimentelor toxice, controlul bolilor cu transmitere imediata, vaccinarea copiilor etc.) este mimata pe sume impresionante.

- Statul Perceptor de Taxe nu se ingrijeste de hrana populatiei, de dezvoltarea unui sector puternic in domeniul resurselor alimentare propii... el aduna comisioane grase din importuri de alimente, prin interpusi, speculand nevoia de existenta a societatii pe care o conduce. Mai mult, sugruma in fasa orice incercare a cetatenilor de a-si asigura siguranta alimentara pentru a nu-si diminua astfel comisioanele obtinute din importuri. El distruge baza tehnica materiala a lucrarii pamantului, pune frane in dezvoltarea liberului schimb de marfuri intre agricultori (conditii aberante cum a fost cea cu interzicerea tranhumantei...), el nu are nici o raspundere in sprijinirea micilor agricultori (colaborarea agricola, fermele sunt si acum in stadiul medieval de existenta-cu aratura facuta „cu calul” si transportul „cu caruta”), iar „mafia pietelor agricole” prospera pe munca agricultorului venit sa-si vanda marfa.

- Statul Perceptor de Taxe nu se implica in dezvoltarea locurilor de munca, in crearea cadrului legal sanatos al dezvotarii unei afaceri mici si mijlocii. El se doreste „parte” din aceste afaceri luand birul de valoare si timp prin taxe, impozite si birocratie platita excesiv – generand timpi morti si cheltuieli inutile. Salariile sunt mentinute la cote umilitor de joase pentru majoritatea populatiei – prin „salariul minim pe economie” – in timp ce taxele pentru fiecare salariu oferit de angajator sunt undeva la 60% din suma primita de angajat, descurajand astfel orice tendinta a ridicarii nivelului de trai.
Suna pompos si patriotic aceasta ultima fraza – dar e cat se poate de reala .
Cati dintre dvs si-au putut explica paradoxul existentei romanesti ? Pentru ca avand cele mai mici costuri de productie, produsul finit la pret de producator fiind cel mai ieftin din Comunitatea Europeana (datorita costurilor mici pe salarizarea personalului), ajunge pe raftul consumatorului la preturi sensibil mai mari decat in oricare alt stat al UE. Cum e posibil asa ceva ? Unde si cine incaseaza diferenta intre salariile mici ale romanului (incluse in pretul de productie) si pretul pe raft mai mare decat in tarile unde un muncitor primeste pt aceiasi munca si efort depus 2000 euro ? Si totusi Statul nu are bani...

- Statul Perceptor de Taxe are grija sa justifice activitatea sa parazita prin legi si acte normative contradictorii si neproductive, care fractioneaza si franeaza dezvoltarea sociala – cautand prin orice declaratie publica sa gaseasca „vinovatii” regresului economico-social, jignind intraga populatie prin abordarea „vinovatiei” ca justificare a oricarei legi, a oricarei norme juridice, ca si conceptie de existenta a natiei romane.
- Statul Perceptor de Taxe iubeste infractiunea si pe infractori – pentru ca pana la urma sunt colegi de breasla, difera doar dimensiunea prejudiciului adus pentru societate. Asa ca Statul Perceptor de Taxe va gasi intotdeauna puternice forte politienesti pentru a „supraveghea” si „actiona” impotriva cetatenilor care manifesta dorindu-si o viata mai buna ... dar nu va gasi niciodata destule forte de ordine pentru a combate infractiunea stradala, traficul de droguri si carne vie, furturile si violentele cotidiene etc etc. In acest fel, in regim clientelar, Statul Perceptor de Taxe isi va asigura supunerea deplina a fortelor de ordine in randul carora va avea grija sa dezvolte sentimentul de vinovatie al „atacarii propriului popor”. Cine nu se supune sistemului clientelar este urgent trecut in rezerva si aratat spre exemplificare ca posesor al „pensiilor nesimtzite” .
De altfel Statul Perceptor de Taxe nici nu se gandeste ca sa introduca pedeapsa cu „munca in folosul comunitatii” sau sa scoata detinutii la munci grele, necalificate (sosele si drumuri, cai ferate si poduri, colectarea si reciclarea deseurilor, amenajari impotriva calamitatilor – inundatii, cutremure, incendii etc etc ) asa cum se intampla in alte state dezvoltate, scazand astfel costurile bugetare, odata prin reducerea la jumatate a duratei de detentie si inca o data prin beneficiile aduse de scoaterea din aceste activitati a clientelei politice care supraevalueaza costurile. Nuuu, nici gand !
Statul Perceptor de Taxe asigura o deplina liniste a detentiei, o culturalizare si specializare in arta infractiunii, o viata relativ grea, dar lipsita de obligatia reparatiei datorate societatii de catre infractorii-detinuti, o atmosfera de pepiniera infractionala din care isi poate recruta pe viitor adeptii si „cozile de topor”.
- Totdeauna in guvernarea facuta de Statul Perceptor de Taxe cineva va fi vinovat de „stagnarea economiei” si masurile luate acopera aceasta „vinovatie”. Totdeauna va fi o patura sociala sau profesionala care „nu lasa Statul sa-si faca treaba”, patura sociala sau profesionala care trebuie infierata in fata maselor spre luare-aminte.
Niciodata solutii viabile – totdeauna acuzatii si justificari negativiste, intr-un efort continuu de inducere in mase a unui permanent sentiment de vinovatie, de culpabilizare pentru situatia actuala.
- Initial vinovati au fost „securistii-teroristi” – lucru care a asigurat timp de 20 de ani sume impresionante pentru clientela Statul Colector de Taxe prin existenta unor institute si comisii total nefolositoare – CNSAS, Institutul pt Studierea Crimelor Comunismului etc. Nu a rezultat nimic folositor natiei din aceste actiuni, dimpotriva, au fost aduse in „regim de avarie” si obedienta fata de straini... serviciile de siguranta romanesti. Iar serviciile straine de securitate si-au luat prin interpusi toate datele necesare pentru a domina situatia in urmatorii 20 de ani.
- Apoi a venit randul vinovatiei „gaurilor negre” din economia romaneasca . Rand pe rand aceste unitati economice au fost falimentate si vandute, solutia miraculoasa gasita pentru redresarea economiei romanesti fiind pensionarea fortata a celor care activau acolo. Un singur exemplu – Mittal, ajuns din obscur metalurgist indian (1996) unul dintre cei mai bogati oameni din lume si cel mai bogat om din Anglia... abia dupa „cumpararea” gaurii negre a Combinatului Siderurgic Galati (2000-2001) – arata dimensiunea minciunii folosite de Statul Perceptor de Taxe pentru a-si sustine existenta in fruntea unei natiuni (in martie 2007, Mittal s-a clasat pe locul 5 în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de către Forbes Magazine - după ce în 2004 se clasa pe locul 61).
- A urmat apoi „vinovatia” minerilor, a profesorilor, a functionarilor publici, a medicilor, a agricultorilor si micilor investitori. Toate generatoare de legi si acte normative menite sa ascunda Statul Perceptor de Taxe sub masca unui stat promotor al progresului si al dezvoltarii sociale.
- Statul Perceptor de Taxe a avut grija sa dezvolte alti centrii de dezintegrare sociala pe criterii etnice, religioase, regionale... pentru a-si asigura propria „imagine a utilitatii sociale”, pentru a „poza” in statul care are grija ca aceste tensiuni (generate chiar de el) sa nu atinga natia in varful careia s-a cocotat (scandaluri politice interminabile, insamantarea neincrederii sociale, schimbarea periodica a Constitutiei, a formei de guvernamant, a legilor fiscale si concurentiale etc etc).
A trebuit totusi ca o mana de hackerii romani sa dea o replica dura bajocurei generale la care este supusa natia romana pe mapamond. Statul Perceptor de Taxe nu are timp de asa ceva si nici nu se coboara la nivelul „apararii demnitatii nationale” . EI, Statul Perceptor de Taxe sunt „lideri regionali”...
- A venit azi randul „solutiei miraculoase” de redresare economica din anii 90 sa fie vinovata pentru regresul economic. Pensionarii – caci de ei este vorba – solutia scaparii de gaurile negre din anii 90, cei care au fost trimisi in somaj mascat pentru a da liber „privatizarilor strategice” au ajuns acum sa fie vinovatii de regresul economic romanesc. Ei sunt cei care „mananca” imprumuturi de zeci de miliarde de euro, ei sunt frana care opreste natiunea de la dezvoltare si cei care „nu lasa Statul sa-si faca treaba” .
- Asta poate petru ca si-au permis sa traiasca nepermis de mult dupa pensionare. Sau poate pentru ca reprezinta un exemplu de neiertat pentru Statul Perceptor de Taxe – caci pe sacrificiul lor s-a facut industrializarea Romaniei, pe sacrificiul lor s-a adus lumina aproape in fiecare sat cu o suma de constructii hidroelectice ce inglobeaza o munca titanica, pe sacrificiul lor avem acum cladiri care sunt spitale, scoli, licee, universitati, pe sacrificiul vietii lor am facut ca acest pamant sa rodeasca indestulator, am facut canale de irigatii si centre de cercetare, pe sacrificiul lor am cladit locuinte – bune, rele, dar locuinte – aproape pentru fiecare familie a Roamaniei, pe sacrificiul lor am facut mii si sute de mii de km de drumuri asfaltate, pana in creierii muntilor (pe care Statul Perceptor de Taxe nu e in stare nici macar sa le intretina), pe sacrificiul vietii lor am construit nave si avioane (vandute pe nimic de strategii de azi), pe sacrificiul vietii lor am construit poduri, cai ferate, viaducte si canale navigabile, pe sacrificiul vietii lor ne-am aparat in fata invaziei sovietice, pe sacrificiul lor am fost si suntem inca o forta recunoscuta mondial.
Dar ajunge – au trait destul - si exemplul lor de viata pune in pericol existenta Statului Perceptor de Taxe – care de 20 de ani nu a reusit nimic din toate acestea. Caci scaderea cu 15% a pensiilor nu se face de azi la presiunea paravanului FMI – ea este practicata de mult timp de Statul Perceptor de Taxe prin scumpirea ritmica si fara sens a utilitatilor, a accesului la consultatii si medicamente, a reducerii treptate a facilitatilor castigate in anii ce au trecut etc., etc. Si vom demonstra in articolul urmator acest fapt...
- Si mai ales sa nu uitam ca Statul Perceptor de Taxe, ca orice stat format din „LIDERI” este o administratie de tip faraonic, care pune accent pe minciuna in declaratiile sale si pe minciuna in viata cotidiana.
Si cum „minciuna divina” este fara de cusur Statul Perceptor de Taxe a pus si pune accent nu pe stiinta, educatie si progres ci pe „minciuna mistica”, inconjurandu-se fara rusine de clientela mistica platita din banii contribuabilului, platind „serviciul religios” si prin Ministerul Cultelor si prin Ministerul Invatamantului - in timp ce profesorii raman fara servici, construind „biserici de mantuiere a neamului” in timp ce sunt desfiintate scoli, licee, universitati, centre de cercetare... pentru „lipsa de eficienta sociala”, educand viitorul, copiii nostri in spiritul semisalbatic al adulatiei pentru „clasa conducatoare, cea coborata din sange regal” in timp ce marii nostri inventatori, marii nostri oameni de stiinta, dascalii nostri de odinioara, se sting rand pe rand uitati in mizerie.
Mai sunt multe de zis despre Statul Perceptor de Taxe, dar vom mai vorbi despre asta.
Un singur lucru mai trebuie precizat :
Statul Perceptor de Taxe uita sa faca un lucru – sa se uite in oglinda pentru a-si vedea figura hidoasa de DAUNATOR.
.
Octasim


Ultima editare efectuata de catre octasim in Joi Mai 20, 2010 11:59 am, editata de 4 ori
Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

avatar

Mesaj la data de Vin Mai 14, 2010 6:24 am  octasim

...
avatar

Mesaj la data de Mier Mai 26, 2010 5:10 pm  Minnie

Statul perceptor de taxe... Ai si nu ai dreptate, octasim. Vreau sa iti reamintesc ca, fiecare salariat isi plateste contributia pentru eventualitatea ca va ajunge somer, pentru eventualitatea ca se va imbolnavi sau pentru eventualitatea ca va ajunge la pensie. Un salariat care munceste, legal, cat poate el de bine, cat poate el de mult... Asa cum muncesc si eu...

Luni dimineata. Cu avant muncitoresc ma indrept spre serviciu. Intr-o institutie de invatamant, unde orarul e oarecum flexibil: un anumit numar de ore pe saptamana, dispuse mai mult sau mai putin aleator.
Asadar, ma duc sa lucrez. Nu conteaza ca tot week-end-ul a fost chef la vecinii de peste drum. Nu conteaza ca din cauza chefului respectiv luni dimineata sunt mai obosita decat am fost vineri la pranz. Politia nu are ce sa faca, oamenii nu au unde sa lucreze si au si copii multi. Cel mult, ii avertizeaza sa dea muzica mai incet si... la jumate de ora dupa plecarea oamenilor legii, cheful reincepe. Si ce daca fac si ei un pic de chef? Doar o data pe luna vine ajutorul de la primarie! S-ar bucura si oamenii... ca trei sferturi dintre cei pe care ii deranjeaza noaptea lucreaza de dimineata, si contribuie la ajutorul pentru 'venitul minim garantat', e alta poveste. Ce, sa zica mersi ca au unde sa lucreze! Si-apoi, poate ca pe alte strazi sau in alte orase nu se intampla asa ceva...

La scoala, o mamica vine sa se planga ca nu are din ce sa plateasca pentru tabla sparta de fiul sau cel mic. Intreaba daca nu am un foc, ca e nervoasa si trebuie sa fumeze ca sa se calmeze. Se plange ca, pe langa ca nu are servici, acum a mai dat necazul peste ea si cu fiul sau cel mare, pe care 'porcii si rasistii de francezi' l-au mutat la o puscarie in care 'nu e de trait: cinci detinuti in camera?! inainte avea conditii mai bune, 2 in camera'. Nu mai spun de faptul ca, pentru un student roman obisnuit, '5 in camera' e un modus vivendi. Si-apoi, e doar un caz izolat...

Imi termin programul, ma intorc acasa. In drum, ma intalnesc cu o cunostinta. 'Ce-i cu tine, nu esti la servici?' o intreb stiind ca la firma unde lucreaza sunt probleme. 'Nu, mi-am luat concediu de boala. Doua luni nu au ce sa-mi faca: salariul merge, nu au voie sa ma concedieze...' 'Si dupa aia?' 'Dupa aia imi iau concediul de odihna pe anul asta'. Pana la toamna, si-a rezolvat omul problemele, si imi si demonstreaza asta, cu cifre: concediul de boala este platit cu 75% din media salariilor brute pe ultimele 6 luni. Dar un salariat, din salariul brut, i se scade 16% impozitul pe venit, apoi 0.5% pentru somaj, apoi 5.5% pentru CASS si inca 10.5% CAS, in total 32.5% din salariul brut... adica iti ramane in mana un pic mai putin de 70% din salariul brut. In plus, daca esti in concediu medical, angajatorul nu are voie sa te dea afara si trebuie sa iti gaseasca un inlocuitor.

Ajung acasa, incep lectura presei. Si aflu, cu stupoare, ca in Romania puscariasilor li se aloca de la stat sume mai mari decat primesc salar unii profesori: "are decât al unei persoane cu studii superioare. Suma lunară alocată pentru un deţinut, calculată la nivelul lunii martie 2010, este de 1.430 de lei, bani care acoperă cheltuielile ocazionate de hrană, îmbrăcăminte etc." - asa suna articolul. Mi se pare totusi ca e ceva ciudat la mijloc, si caut pe Google suma alocata pentru un detinut. Gasesc articole similare pentru zona Moldovei. Se pare ca asta e situatia.

Asadar, pe de-o parte sunt eu, angajatul care de dimineata a plecat 'cu avant muncitoresc' la munca. Care a invatat, dupa puterile sale, o meserie. Care incearca sa isi faca treaba pentru care este platit. Si care este recompensat... cum? Prin obligatia de a-i intretine pe beneficiarii sistemului. Beneficiari printre care se afla si suficienti profitori incat... incat ma face sa ma gandesc daca nu cumva sunt o proasta ca muncesc pe bune. Si sa ma gandesc ca Boc-neni o fi stiut ea ce-o fi stiut atunci cand a spus ca 'in Romania problema e ca oamenii nu mai vor sa munceasca'.

Pentru ca, daca ne gandim bine... care erau idealurile spre care am tins? Care erau eroii pozitivi pomeniti in romanele citite acum 100 de ani, acum 50 de ani sau chiar acum 20 de ani? Oameni, mai mult sau mai putin tineri, dar care inovau, inventau, munceau... era o adevarata moda a eroilor care creau, semn ca aceste valori erau apreciate in epoca. Iar acum? Ce auzim pe strada, ce vedem la televizor, ce citim in presa? Care sunt idealurile de acum? Sa ne incadram intr-una din categoriile asistati social, pentru ca in acest fel o ducem mai bine decat cei care muncesc? Sa fentam legile, si sa nu urmarim decat distractia momentana? Ce am visat si ce am ajuns? Cum a fost posibil sa se petreaca aceasta schimbare?

Un lucru mai vreau sa spun, inspirat de experienta mea didactica. Am observat ca un elev invata mai bine daca ii vorbesti de recompensa decat daca ii vorbesti de pedeapsa. Am observat ca expresia 'iei cel putin nota 1, si cu cat faci mai mult din test, cu atat nota e mai mare', e mai stimulenta decat 'nota maxima e 10 si cu cat faci mai multe greseli nota e mai mica'. Intrebarea mea, pentru cei care se pricep, e urmatoarea: ce strategie s-ar putea adopta pentru ca oamenii sa fie atrasi din nou de munca? Ca sa evitam situatiile in care nemunca este rasplatita uneori mai bine decat munca.

Pentru ca, in opinia mea, aceasta este una din cauzele crizei: faptul ca nemunca a ajuns sa fie, uneori, mai rentabila decat munca.
avatar

Mesaj la data de Mier Mai 26, 2010 5:38 pm  Minnie

octasim vorbea, la inceput, de statul perceptor de taxe, si spunea cum vede el situatia. Am completat cu punctul meu de vedere: faptul ca nemunca, uneori mai rentabila decat munca. Alti oameni ar spune ca 'statul trebuie inselat', ca 'statul trebuie sa plateasca, ca are de unde'... Ca statul respectiv contine si acei indivizi care enunta citatele de mai sus, si, inseland statul, ajung intr-un final sa se insele pe ei insisi, asta e altceva.

Apropo de 'statul trebuie sa plateasca', vreau sa va supun atentiei un articol de Ioan Bujor: Mentalitatea statului-resursa. Nu voi da tot articolul aici, ci doar citatele care mi s-au parut cele mai semnificative (sublinierile imi apartin).
Ioan Bujor a scris:
Intr-o tara in care majoritatea populatiei trateaza statul (si implicit bugetul) ca pe o resursa, iar statul, la randul sau, amesteca intr-o devalmasie periculoasa sumele destinate functionarii sale cu sumele necesare protectiei sociale sau investitiilor, criza economica nu este decat revelatorul adevaratelor probleme: lipsa de obiective pozitive, care sa produca emulatie si coeziune sociala, inapetenta pentru riscul asumat rational specific intreprinzatorilor, dezinteresul fata realizarea vocatiei prin munca, incapacitatea de coagulare sociala in sindicate, patronate si asociatii profesionale viabile, modelele negative ale bogatiei, privita ca rezultat al statutului social si nu al performantei si straduintei, criza valorilor morale, vinovata de acceptarea endemica a coruptiei.
[...]
Mentalitatea statului-resursa este adanca si aproape generalizata, indiferent de statutul social al persoanelor, dovada fiind lipsa de reactie organizata si coerenta fata de risipa bugetara. Iar majoritatea oamenilor platiti de la buget sunt un fel victime ale sindromului Stockholm – iubesc statul ce-i tine captivi in propria mizerie; restul, privilegiatii, sunt profitorii oricarui sistem.

Solutiile, daca sunt, sunt pe termen lung si depind prea putin de politica. Politicienii pot sa agraveze situatia, dar prea putin sa o amelioreze.

[...]
E o problema ce rezulta din mentalitati, cu radacini adanci in trecutul istoric, pe care criza economica o trece din starea cronica in stare acuta. Problema ce a fost amplificata de modernizarea intarziata, de comunism, de globalizare si consumism, dar nu determinata. Cauzele ei pot fi gasite, mai degraba, in modelul de morala publica, in lipsa de modele pozitive ale succesului, care sa valorizeze curajul de a risca, munca sustinuta si educatia, in valorizarea excesiva a supravietuirii, in detrimentul proiectului personal sau public.
[...]
Tratati ca intreg, functionarii statului sunt exact cei care micsoreaza bugetul prin propriile actiuni sau inactiuni. Pentru ca statul are cateva atributii esentiale pentru societate: colectarea si controlul impozitelor, distribuirea fondurilor catre educatie, sanatate, asistenta sociala, asigurarea securitatii persoanelor si proprietatilor.

Daca exista o hemoragie de fonduri publice, este rolul functionarilor statului sa o opreasca, atat prin atributiile de control, cat si prin autoreglementare. Care, deocamdata, pare sa fie straina corpurilor profesionale romanesti. Protestele practicantilor unei profesii fata de colegii lor abuzivi sunt, inca, rare si palide. Avem putine asociatii profesionale cu influenta si eficienta. Cele care exista se multumesc, de regula, sa se ocupe de castigarea unor drepturi, nu de elaborarea si impunerea unor norme deontologice si cu atat mai putin de sanctionarea colegilor.
[...]
Ca cei care incalca legea, fie ca sunt contravenienti sau infractori, sunt dispusi sa mituiasca functionari, e o realitate valabila pretutindeni. Grav, la noi, este ca cetateni absolut corecti sunt determinati, de sistem, sa devina infractori sau complici, sa ofere ceea ce legea penala numeste mita sau foloase necuvenite.
[...]
Bugetarii carora le este interzis sa desfasoare activitati economice au protestat si presat pana au obtinut salarii si venituri foarte mari in raport cu media. Mai mult, ii auzim mereu pe reprezentantii unor astfel de categorii plangandu-se ca sunt saraci pentru ca statul le interzice sa faca afaceri, in completa ignorare a faptului ca nici munca la stat si nici functia publica nu sunt obligatorii, ci rezultate ale unor alegeri.

Ramane o categorie extrem de subtire, asa-zisa clasa medie, in care intra profesionistii diverselor ocupatii, angajati pe salarii consistente sau proprietari de microintreprinderi (PFA, SRL), liber-profesionistii, micii intreprinzatori. Sunt o mana de oameni ce tin in spate atat statul, cat si pe semenii lor pensionari sau asistati social, in proportie de cel putin trei la unu.
[...]
Este insa foarte putin probabil ca vreuna din masuri sa elimine cauzele. Un salariu mai mic va face slujba de bugetar mai putin atractiva doar in cazurile in care exercitarea ei nu aduce si foloase colaterale. Reducerea numarului de posturi platite din buget, in schimb, ar fi cel putin o rezolvare pe termen lung a deficitului. Mentalitatile, evident, se vor schimba intr-un timp indelungat si doar daca cei care le pot influenta nu vor mai fi dependenti de stat si de buget, doar daca cei care sustin statul vor invata sa se asocieze astfel incat vocea lor sa fie auzita.

Si, apropo de statul colector de taxe... am vazut eficienta (sau ineficienta) colectarilor de taxe, si am vazut si ce mod de viata esti incurajat sa iti doresti (din punct de vedere strict economic). Ar fi interesant de vazut si ce se intampla cu celelalte roluri economice pe care le are statul: de a dirija banii incasati spre educatie, sanatate, protectie sociala...
avatar

Mesaj la data de Mier Iun 09, 2010 4:21 pm  Minnie

Am gandit urmatorul text ca un raspuns la editorialul la zi inceput de octasim. Doar ca, asa cum socoteala de acasa nu se potriveste de obicei cu cea din targ, concluzia la care am ajuns a fost alta. Am lasat textul asa, pentru ca, indiferent care sunt premisele si care sunt concluziile, exista totusi o logica (matematica) a evenimentelor.

ArrowJocul electoral si miza sa teoretica
Un partid care intra in campania electorala are ca scop, din punct de vedere teoretic, castigarea alegerilor. Dupa ce a castigat alegerile, scopul respectivului partid ar putea fi ramanerea la guvernare si in legislatura urmatoare, fapt care se rezuma la castigarea alegerilor (singuri sau intr-o alianta).

Ca sa iti atingi scopul (castigarea alegerilor) iti trebuie votanti. Asadar, oameni care te voteaza. Deci, trebuie sa iti atragi aprobarea celor multi. Cum se face acest lucru? Ne invata clipurile electorale si nu numai: prin asigurarea celor multi ca acel partid si nu altul se preocupa in mod real de problemele majoritatii si ca acel partid si nu altul detine solutia pentru mai binele societatii. Se poate verifica acest tip de discurs in orice emisiune TV, sau in orice articol din presa.

ArrowStrategia jucatorilor
Si acum, sa vedem ce decizii se iau si cat de atragatoare de votanti sunt ele.

Dintre toate deciziile posibile referitoare la imprumutul FMI, s-a luat decizia micsorarii veniturilor pentru bugetari. In ce proportie, stim cu totii. Nu s-a vorbit de reducerea aparatului birocratic, supradimensionat (masura care ar fi afectat doar o parte dintre bugetari). Nu s-a vorbit de recuperarea datoriilor de la marii datornici ai statului (masura care nu ar fi afectat bugetarii). Deci... o decizie proasta, din punct de vedere al jocului numit 'castiga votanti'. Cand s-a luat aceasta decizie, logic ar fi fost sa se fi gandit si implicatiile ei. Nimeni nu renunta cu draga inima la o parte din venit, oricat de bine ar fi motivata aceasta necesitate. Deci, o consecinta logica a acestor reduceri sunt miscarile sindicale.

Miscarile sindicale, pe de alta parte, ce au rezolvat? Au continuat dupa ce a fost trimisa scrisoarea catre FMI, scrisoare prin care statul roman se angaja sa faca si sa dreaga. Iar sindicalistii puteau sa fie luati in seama, sau nu. Sau, daca vreti sa reformulez: sindicalistii ar putea sa isi atinga scopul sau nu. Iar scopul declarat al sindicatelor e mai binele celor pe care ii reprezinta.

Daca sindicatele nu ar fi iesit in strada... ei bine, liderii sindicali puteau sa adopte si strategia aceasta. Ce s-ar fi intamplat? Guvernul nu ar fi avut pe cine sa dea vina in cazul in care urmatoarea miscare ar fi fost gresita. Pe cine sa dai vina ca nu ai luat decizii corecte? Pe oamenii care muncesc 'cu drag si spor'? Binenteles, in acest caz liderii sindicali ar fi parut inutili si si-ar fi pierdut credibilitatea.

Daca liderii sindicali mizau ca nu isi vor atinge scopul prin protestele lor, atunci de ce au mai iesit in strada? Ca sa bifeze o actiune? Au iesit in strada si au organizat greva generala, stiind ca zilele de greva nu se platesc de la buget. Ce s-ar fi realizat? Pai sindicatele nici nu-si ating scopul (premisa de la inceputul paragrafului) si nici grevistii nu primesc salar mai mare (ca doar zilele de greva se taie). Dar in schimb, bugetul ar economisi niste bani, cei pe care nu ii mai primesc grevistii la leafa. Liderii sindicali si-ar fi pierdut credibilitatea, masurile promise FMI-ului ar fi fost luate, transa de imprumut ar fi venit... binenteles, ar fi trebuit sa o si platim, la un moment dat, in viitor, dar asta e alta poveste.

Daca liderii sindicali mizau ca isi vor atinge scopul. Asta ar fi insemnat ca guvernul sa cedeze presiunilor strazii. Cu siguranta, masurile promise FMI-ului nu ar mai fi fost indeplinite. Deci nu ne puteam astepta la bani de la FMI. Deci, pentru a-si putea tine promisiunile macar fata de salariati, daca pe plan international ar fi iesit cu onoarea sifonata, guvernul ar fi trebuit sa imprumute bani din alta parte decat FMI. De unde? De la banci. Binenteles, cu dobanda mai mare decat dobanda FMI-ului. Adica, mai multi bani de platit in viitor, de catre contribuabilii care acum au iluzia ca sunt protejati.

Sa ma intorc acum la strategia guvernului. Guvernul poate sa cedeze sau nu presiunilor strazii. Daca nu ar ceda, am fi in situatia in care liderii sindicali nu isi ating scopul. Asta ar fi destul de grav, pentru ca o multime de oameni de bine si-ar piede credibilitatea. Daca ar ceda, atunci isi pierde guvernul credibilitatea pe plan extern si va trebui sa imprumute bani in conditii mai dure, de la banci. Care e atitudinea guvernului? Nici laie, nici balaie, dupa cum suna o vorba din popor. Expectativa sau tergiversare, daca vreti alte exprimari. Nu spune nici asa, nici asa, ca sa nu isi piarda nimeni credibilitatea. Laudabil efort, dar totusi, in acest joc, nu se poate sa castige ambii jucatori.

Cum se vede din afara aceasta poveste? In termeni colocviali, ar fi: 'romanii sunt neseriosi'.

ArrowConcluzii
Am inceput sa scriu acest articol in ideea de a demonstra ca, din punct de vedere al teoriei jocului, jucatorii (guvern, anti-guvern) aleg strategiile cele mai proaste posibil. Acelasi joc, prost, l-am remarcat si in campania electorala, cand toti jucatorii implicati luau decizii care mai de care mai dezastruoase, de parca ar fi avut drept scop pierderea jocului si nu castigarea sa. Insa, pe parcurs, am ajuns la urmatoarea varianta de scenariu:

Sa presupunem ca toti jucatorii implicati in jocul politic stiau ca, in maxim 2 ani de la alegeri, tara se va confrunta cu o situatie de criza. Nu era greu de dedus acest lucru, mai ales ca jucatorii dispuneau de echipe de consilieri si analisti cu experienta. Care ar fi fost urmatoarea miscare, pentru a iesi din criza? Un imprumut, binenteles, acesta fiind cel mai simplu lucru. De la cine? De la FMI (care va pune conditii drastice) sau de la banci (care nu pun conditii drastice, dar pun dobanzi mai mari). Cine va guverna tara la momentul imprumutului, va trebui sa ia masuri antipopulare, sau atingatoare intereselor sustinatorilor din campania electorala. Pe cine sa dezamagesti? Poporul? Nu te mai voteaza. Sponsorii? Pai ce, de aia ti-au dat bani? Care ar fi solutia? Simplu: mai bine pierdem alegerile. Desigur, facem show cat mai credibil, ca sa creada lumea ca vrem sa castigam, dar in realitate miza se schimba: alegerile trebuie pierdute. In felul acesta, adversarii vor fi cei care vor pierde, in mod real.

Cat despre restituirea imprumuturilor, undeva in viitor... - dar ce mai conteaza viitorul, sa-si faca altii griji cand o veni vremea, nu?

A, am ramas datoare cu o explicatie: de ce bancile sunt de preferat FMI-ului. Simplu. Pentru ca '15% dobanda' e mai abstract decat 'reducerea salariilor si/sau a salariatilor'. Cata vreme a doua varianta e mai aproape de buzunarul omului, prima varianta e doar o cifra pe hartie.

Ca tot noi platim, cand vine vremea, si FMI-ul si bancile... asta nu o mai spune nimeni, si, de fapt... cui ii pasa?

Mesaj   Continut sponsorizat


    Acum este: Joi Dec 14, 2017 4:13 am